Alecks. 148 Posted December 12, 2016 Share Posted December 12, 2016 Clubul Chapecoense, amendat pentru că nu s-a prezentat la ultimul meci de campionatAceeaşi sancţiune au primit şi cei de la Atletico Mineiro. Astfel, cele două formaţii vor pierde câte două puncte în clasament şi vor plăti amendă în valoare de 100.000 de reali, aproximativ 28.000 de euro. Reacţia oficialilor brazilieni a fost opusă faţă de cea a Confederaţiei Sudamericane de fotbal (CONMEBOL), care a acordat celor de la Chapecoense trofeul Copei Sudamericana, în ciuda faptului că meciul n-a mai avut loc. Trofeul a ajuns în vitrina celor de la Chapecoense şi cu acordul adversarilor de la Atletico Nacional, "în semn de omagiu postum adus victimelor". Avionul ce transporta echipa braziliană Chapecoense spre Columbia, unde trebuia să dispute prima manşă a finalei Copei Sudamericana, s-a prăbuşit cu 77 de persoane la bord, 71 dintre acestea pierzându-şi viaţa. 19 dintre victimele accidentului aviatic erau componenţi ai echipei braziliene de fotbal Chapecoense, iar alte persoane făceau parte din staff sau erau jurnalişti. Doar şase persoane au supravieţuit în urma tragediei: trei fotbalişti, portarul Jackson Ragnar Follmann, fundaşii Helio Hermito Zampier Neto şi Alan Luciano Ruschel, jurnalistul Rafael Henzel, însoţitoarea de bord Jimena Suarez şi tehnicianul de zbor Erwin Tumiri. sursa: mediafax Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts