ScooBy^ 16 Posted October 16, 2014 Share Posted October 16, 2014 (edited) Calculatoarele de gaming au o bună reputaţie pentru performanţele oferite, însă de cele mai multe ori vin şi cu un preţ peste puterea de cumpărare a utilizatorilor obişnuiţi. De aceea, ne-am gândit să-ţi prezentăm câteva calculatoare ieftine pentru jocuri, care chiar dacă nu se încadrează strict în această categorie îţi permit să joci unele titluri recente. Nu am uitat însă nici de gama de calculatoare cu raport preţ-performanţă cât mai bun, astfel că vei regăsi aici şi recomandări de PC-uri ceva mai pretenţioase. Nu în ultimul rând, pentru cei care beneficiază de bugete ceva mai consistente am trecut în revistă şi câteva desktop-uri pentru jocuri performante, care îţi permit rularea celor mai noi jocuri disponibile pe piaţă. Sistemele prezentate vin atât din parte integratorilor locali, cât şi din partea unor producători consacraţi în domeniu precum HP şi Dell, astfel că ai de unde alege produsul care se potriveşte cel mai bine nevoilor tale. Din păcate, aşa cum vei vedea pe parcursul acestui articol, oferta de sisteme desktop pentru jocuri din partea magazinelor online este una destul de săracă. Acest lucru este justificat, pe de o parte, de costurile destul de mari, care generează vânzări relativ reduse pe piaţa din România. Calculatoarele ieftine pentru jocuri au preturi care se învârt în zona 2.000 – 3.000 lei. Astfel de calculatoare sunt suficient de puternice pentru jocuri mai puţin pretenţioase la un nivel mediu de detalii, însă nu pot fi forţate să ruleze în condiţii optime cele mai noi titluri. ===== Ieftine !!! New Adventure v2 - 2.760 leiUnul dintre cele mai accesibile sisteme pentru jocuri este modelul propriu propus de PCGarage, dotat cu procesor quad-core Intel Core i5-4460 cu frecvenţa de 3.2 GHz din generaţia Haswell, placă video Nvidia GeForce GTX 750 TI de 2 GB, 8 GB RAM şi HDD Seagate de 1 TB pentru a putea include cât mai multe jocuri instalate. Din păcate, designul carcasei nu este unul adresat cu precădere gamerilor, însă această caracteristică este des întâlnită în rândul calculatoarelor ieftine pentru jocuri. Storm 500 – 2.200 leiStorm 500 este un alt calculator de gaming asamblat de unul dintre magazinele online din Romania şi promite un raport bun calitate-preţ, cu amendamentul că procesorul este unul destul de lent pentru un computer dedicat jocurilor. Sistemul este dotat cu procesor Intel Core i3-4350 de 3.6 GHz din generaţia Haswell, iar calculatorul beneficiază de placă video Nvidia GeForce GTX 750 OC de 1GB RAM cu capabilităţi de overclocking, 4 GB de memorie RAM DDR3 de la Crucial şi HDD Seagate de 1 TB. Evident, nu lipseşte nici unitatea DVD-RW de la LG.Mediu !!!Vision FX v3 - 3.800 leiSistemul propus de un integrator local în acest segment are o carcasă cu design clasic, dar o configuraţie suficient de puternică pentru a justifica preţul solicitat, alcătuită dintr-un procesor AMD FX-8350 tactat la 4 GHz şi placă video Gigabyte Radeon R9 270X OC WindForce 3X de 2 GB. Nici celelalte dotări nu sunt mai prejos, astfel că avem de-a face cu o cantitate de memorie de 8 GB RAM şi HDD Seagate de 1 TB. Vine la pachet cu un kit format din tastatură şi mouse. Aşa cum probabil ai observat, este un sistem cu procesor şi placă video de la AMD, care se descurca decent în jocurile moderne, dar este o combinaţie destul de rară în magazine în contextul dominaţiei celor de la Intel pe piaţa procesoarelor.Asus G30AB – 5.200 leiÎntr-o carcasă care beneficiază de celebrul logo Republic of Gamers (RoG), Asus oferă un sistem puternic dotat cu procesor Intel Core i5-4670K de 3.4 GHz cu posibilitate de overclocking, placă video Nvidia GeForce GTX 760 de 3 GB, 8 GB RAM şi HDD de 2 TB. În plus, Asus oferă în pachet şi tastatură şi mouse de gaming cu diverse funcţii suplimentare şi butoane programabile pentru o experienţă cât mai plăcută în jocuri. Dell X51 R2 – 6.800 lei Dell este un brand recunoscut în special pentru laptopuri, însă oferă şi sisteme desktop, printre care şi acesta dedicat gamerilor. Realizat într-o carcasă elegantă, dar adecvată pentru un gamer mai ales prin prisma logo-ului Alienware, acesta este dotat cu procesor Intel Core i7-4790 cu frecvenţa de 3.6 GHz şi placă video Nvidia GeForce GTX 670 TI de 2 GB. Sistemul beneficiază de 16 GB de memorie RAM şi două hard-disk cu capacitatea de 2 TB fiecare, însă din păcate nu există integrat şi un SSD, care ar fi permis rularea mai rapidă a jocurilor. Ghost New Edition - 9.400 leiUnul dintre magazinele de comerţ electronic din România a conceput şi propriul sistem Ghost New Edition pentru utilizatorii pretenţioşi de gaming. Acesta beneficiază de procesor Intel Core i7-4770K cu frecvenţa de 3.5 GHz din noua generaţie Intel Haswell şi placă video Gigabyte GeForce GTX 780 GHz Edition WindForce 3X cu 3 GB RAM, la care se adaugă 16 GB RAM, iar stocarea datelor se realizează pe un SSD Kingston HyperX 3K de 120 GB. Din păcate, capacitatea acestuia este destul de redusă, astfel că îţi recomandăm să cumperi şi un SSD mai mare sau un HDD. Concluzii Magazinele de comerţ electronic din România au în ofertă destul de multe calculatoare de gaming, care se adresează unei game diversificate de utilizatori. Astfel, poţi găsi sisteme de gaming ieftine, adecvate în special pentru cei care vor să se joace, dar nu dispun de un buget generos, dar şi calculatoare cu preţuri mai mari, potrivite pentru o gamă diversificată de titluri. Cei mai pretenţioşi utilizatori pot alege calculatoare de top pentru jocuri care să fie utilizate la un nivel cât mai ridicat al detaliilor. Pentru o personalizare cât mai bună a sistemelor, îţi recomandăm însă să analizezi şi posibilitatea de a-ţi construi propriul calculator cu componentele pe care le doreşti. Nu uita că unele magazine îţi oferă inclusiv servicii de montare a componentelor achiziţionate, astfel că nu trebuie să-ţi faci griji în privinţa compatibilităţii diverselor componente integrate în sistem. Edited October 16, 2014 by RF SiLviu 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Tibster 176 Posted October 16, 2014 Share Posted October 16, 2014 Multe sunt si de marketing. Daca vrei un gaming built, neaparat iti trebuie si un SSD si un procesor sa ajunga in OC la 3.8 / 4.0 Ghz. 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts